"Mocănescu: Buget discriminatoriu pentru Constanţa pe 2007"

T E L E G R A F Sambata, 11 Noiembrie 2006

Deputatul independent Dan Mocănescu a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că este lăudabilă acţiunea întreprinsă de deputaţii constănţeni de a atrage fonduri guvernamentale pentru reabilitarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
“Este o dovadă că o astfel de colaborare, indiferent de apartenenţa politică, poate fi posibilă. Eu consider acest lucru ca fiind un succes al colaborării transpartinice. Au reuşit să obţină 30 de miliarde de lei pentru spital. Sigur că nu vor ajunge banii aceştia, dar cel puţin nu zac investiţiile acolo.“, a declarat Mocănescu.
El a mai spus că ar trebui să funcţioneze o astfel de colaborare în permanenţă, pentru atragerea cît mai multor fonduri pentru judeţ. În ceea ce priveşte bugetul acordat judeţului Constanţa pentru anul 2007, deputatul constănţean a afirmat că acesta este discriminatoriu. “Foarte interesant este faptul că încă nu a apărut Biroul Unic de Plăţi, care a fost anunţat insistent de către Guvern. În acest moment, tot Consiliile Judeţene sînt generatoare de soluţii, evident, pe baza unor proiecte“, a adăugat Mocănescu.
Pe de altă parte, referitor la scandalul din PNL iscat de Theodor Stolojan, parlamentarul a afirmat că este inacceptabil modul în care a procedat acesta. “Nu este normal să umbli cu cortul şi să cauţi să îţi atragi adepţi din propriul partid. Cu cît insistă asupra acestei chestiuni, cu atît îşi merită sancţiunea.“, a declarat Mocănescu.

Emigraţie permanentă

n ultimele zile am putut urmări cu atenţie reacţia unor partide şi personalităţi politice de la noi, generată de opţiunea guvernului Marii Britanii de a limita accesul cetăţenilor români şi bulgari în piaţa muncii din regat.

Până una-alta, argumentele guvernului majestăţii-sale au în vedere atenţia pe care o acordă echilibrului social din propria ţară, grija pentru şansele ocupaţionale şi standardul de viaţă ale propriilor cetăţeni.

Pentru astfel de guvernanţi obligaţiile faţă de electorat, exprimate printr-un discurs politic coerent, nu sunt vorbe în vânt.

Putem adăuga şi dificultatea creată de o depăşire de peste 12 ori a previziunilor privitoare la emigranţii care lucrează deja cu forme legale, proveniţi din ţări care au avut şansa aderării la UE înaintea României (Polonia, Slovacia, Ungaria, Ţările Baltice).

De altfel, după spusele domnului Gerd Andres, deputat în Bundestag şi secretar de stat, care ne-a vizitat recent, şi Germania va apela la o filtrare atentă a lucrătorilor provenind din România, în următorii 7 ani.

Stupefiantă şi penibilă este însă consecvenţa uneori vehementă a unor lideri politici români care condamnă astfel de măsuri de parcă ar vrea să scape cât mai uşor de ultimele rămăşiţe ale forţei de muncă, mai mult sau mai puţin calificată, din România.

Ritmul de excludere a forţei de muncă de la noi a depăşit orice previziune, determinând deja efecte în plan economic, demografic şi chiar politic prin consecinţele sale structurale.

Elocventă este chiar distorsiunea bazei de date cu care putem opera, de la 1.300.000 de migranţi (Leonard Orban , Radio România Actualităţi, 24.10.’06, 18 h) la peste 2.300.000 (Bogdan Hossu, idem!). Din sursele pe care le-am putut consulta în Italia, Spania, Germania, Franţa, Marea Britanie, Grecia, Cipru şi Israel, numărul cetăţenilor români care-şi câştigă existenţa prin muncă, beneficiind sau nu de forme legale, se apropie de 3 milioane.

La acestea se adaugă încă aproximativ 300.000 care, printr-o înaltă calificare, se bucură de apreciere şi locuri stabile de muncă în SUA, Canada, Suedia şi Finlanda.

Din nefericire amploarea fenomenului nu mai repetă schemele tradiţionale din anii 1960-70 generate de comportamentul migraţiei sud-nord şi retur în Europa, utilizate de muncitorii italieni, iugoslavi, spanioli şi portughezi, şi temperate de evoluţia economică din propriile lor ţări.

Şi nici nu reproduce trăsăturile echivoce ale migraţiei africane, mai ales în Franţa, unde vectorii culturali originari se exprimă agresiv sub pretexte pseudocoloniale.

Emigraţia românilor se permanentizează după datele discrete ale Băncii Naţionale, într-un ritm şi la dimensiuni uimitoare, încurajate politic de noile lor reşedinţe administrative, prin facilităţi economice, sociale şi chiar dreptul la vot.

În acelaşi timp, investitorii direcţi activi - deci nu aceia care au achiziţionat 80% din capitalul existent în 1990 cu 14% din valoarea reală şi nici cei care prin relocarea activelor au aruncat în aer deficitul de cont extern -, reclamă o criză acută de forţă de muncă pe piaţa românească.

Investiţii directe de aproape 9 md euro, fondurile structurale şi de aderare de peste 30 md euro şi compensarea achiziţiilor militare de peste 40 md $ se vor confrunta cu cea mai dramatică criză a forţei de muncă, ignorată în mod iresponsabil de câteva generaţii de guvernanţi români.

În aceste circumstanţe răspunderea puterii politice din România n-ar trebui să aibă în vedere interesele cetăţenilor români în România? N-ar trebui să creeze un cadru similar de protecţie a propriilor cetăţeni aşa cum fac britanicii, germanii, francezii, spaniolii şi TOŢI ceilalţi?

UE şi-a configurat obligaţiile faţă de ţara noastră şi le-a exprimat coerent, etic, normativ şi financiar.

Dar Guvernul, Parlamentul şi Preşedintele României nu-şi vor pierde funcţiile, demnităţile şi obligaţiile după integrare încurajând ultimele secvenţe ale populaţiei active şi reproductive din România să-şi găsească rostul în grija altora, mai responsabili şi mai atenţi cu soarta şi viaţa cetăţenilor.

Integrarea în UE nu înseamnă nici pe departe că această răspundere va reveni Parlamentului şi Comisiei Europene în timp ce autorităţile române vor plăti 6 milioane de pensii.

Noroc că nu au de unde.....

Mocanescu: "Romanii vor pleca in masa, la munca in strainatate"

O B S E R V A T O R , 3 Noiembrie 2006

Cu trei zile in urma, premierul Calin Popescu-Tariceanu a prezentat in fata Parlamentului Romaniei proiectul bugetului de stat pentru anul viitor, care a starnit discutii aprinse intre Putere si Opozitie.

Deputatul independent Dan Mocanescu a declarat ieri, intr-o conferinta de presa, ca dezbaterile pe marginea acestui proiect vor continua si zilele urmatoare, pana cand va fi votat. „Ieri (n.r. ieri), la deschiderea lucrarilor pe tema bugetului de stat, Opozitia a solicitat prezenta Guvernului la dezbateri, deoarece este vorba de bugetul Romaniei pe anul viitor”, a declarat deputatul Romaniei. Parlamentarul nu exclude ca aceste discutii sa se prelungeasca chiar si pana la sfarsitul anului, in conditiile in care nu toti parlamentarii sunt multumiti de felul in care vor fi distribuite sumele de bani pe ministere.

Deputatul independent a mai adaugat ieri ca profesorii trebuie sa primeasca salarii mai mari in anul urmator, pentru ca aderarea la Uniunea Europeana va genera un nou val de plecari ale cetatenilor romani in alte tari din Europa. „In ianuarie este posibil ca din Romania sa mai plece inca 500.000 de persoane, care se vor duce sa munceasca afara”, a conchis Dan Mocanescu.
(Catalin Paliu )

Mocanescu, impotriva privatizarilor din Romania

O B S E R V A T O R , 3 Noiembrie 2006

Deputatul independent crede ca privatizarea Petrom este principala cauza pentru care preturile la petrol si gaze cresc pe zi ce trece

Fiecare scumpire a utilitatilor, incepand cu marirea tarifelor la energia termica si electrica, gaze si, nu in cele din urma, produsele alimentare, este o adevarata povara pentru cetatenii cu venituri modeste. Din aceasta cauza, deputatul independent Dan Mocanescu propune un proiect de lege prin care sa ii ajute pe oamenii cu venituri mici, care nu reusesc sa-si plateasca datoriile numai cu salariul pe care il castiga la locul de munca.

„Am vorbit si cu alti colegi deputati si dorim sa propunem un proiect de lege prin care sa acordam un discount (reducere) la energia termica. Pentru multi oameni, costurile de intretinere au ajuns de nesuportat”, a declarat Dan Mocanescu. De altfel, parlamentarul constantean mai declara ca scumpirile la gaze, benzina si alte servicii sunt rezultatul privatizarilor care au avut loc la noi in tara in ultimii ani. „Prin privatizarea Petrom, gazul si petrolul nostru au ajuns pe mana unui strain. O fi statul un administrator prost, dar nu poate fi si un proprietar prost”, a mai adaugat Dan Mocanescu.

Totodata, deputatul independent este de parere ca toate contractele de privatizare pe care statul le-a incheiat, inclusiv in cazul companiei Petrom, trebuie facute publice.

Calificative înşelătoare

Într-un articol publicat, recent, şi intitulat <>, domnul Varujan Vosganian, preşedintele Comisiei de Buget-Finanţe a Senatului României, ne anunţă, triumfător, că agenţia Fitch Ratings apreciază că economia românească a devenit mai puţin riscantă pentru investitori, motiv pentru care ne-a săltat în clasament, de la calificativul “BBB” la cel de “A minus”.

Agenţia Fitch Rating acordă economiilor naţionale de pe planetă note de la “D” (nu de la “C”, cum, eronat, spune domnul senator în articolul menţionat), care desemnează gradul cel mai mare de risc, pentru ţări destabilizate, aflate în conflict armat sau război civil, până la calificativul AAA – gradul cel mai mic de risc, în această categorie intrând, de regulă, economii naţionale ca cele din SUA, Marea Britanie, Germania, Canada, Elveţia, etc. Între cele două extreme există mai multe trepte – “DD”, “DDD”, “C”, “CC”, “CCC”, “B”, “BB”, “BBB”, “A”, “AA” – fiecare cu subtreptele “minus” şi “plus”.

Domnul Vosganian este aşa de impresionat de calificativul acordat de agenţia Fitch, încât îşi încheie articolul scriind că intrarea noastră în clasa “A” ne arată că, în România, “cel puţin în ceea ce priveşte dimensiunea economică, tranziţia s-a încheiat”.

Aş vrea să-l temperez puţin pe domnul preşedinte al comisiei senatoriale, amintindu-i că şeful său, domnul Călin Popescu Tăriceanu, a stabilit că, în România, tranziţia s-a încheiat acum aproape doi ani, odată cu investirea domniei sale în funcţia de prim-ministru. În toate “dimensiunile”, nu numai în cea “economică”. A se revedea discursul rostit cu acea ocazie de domnul Tăriceanu.

Un al doilea motiv de temperare a reacţiilor noastre în faţa clasamentelor agenţiei Fitch poate fi şi acela că, în prima jumătate a deceniului trecut, economiile naţionale ale “tigrilor asiatici” intraseră, de mult, în clasa “A” a acestor clasamente. Ceea ce nu le-a ferit de criza financiară care s-a abătut asupra lor în a doua jumătate a acelui deceniu. Ungaria a intrat în clasa “A” încă din anul 2001. Ceea ce nu a împiedicat-o să ajungă la o datorie externă de aproape 70 de miliarde de euro şi la criza în care se află acum.

Urmăresc, de mulţi ani, clasamentele întocmite de agenţia Fitch Ratings, ca şi cele elaborate de multe alte agenţii de specialitate în domeniu. Aceste clasamente sunt interesante şi utile. Atât pentru investitori, cât şi pentru analişti. Ele sunt foarte utile pentru investitorii şi analiştii prudenţi şi dăunătoare pentru neavizaţi.

Utilitatea calificativelor acordate de Fitch Ratings este limitată atât de competenţa specialiştilor agenţiei, cât şi de calitatea informaţiilor pe care aceşti specialişti le primesc de la diferite state ale lumii.

Personal, citesc cu multă circumspecţie astfel de clasamente, mai ales când se referă la economiile fostelor state comuniste. După opinia mea, specialiştii de la Fitch Ratings subestimează două particularităţi fundamentale ale multora dintre economiile acestor ţări: caracterul oligarhic al proprietăţii asupra capitalului, rezultat din aşa-zisa privatizare post-comunistă, şi gradul înalt de dependenţă al acestor economii faţă de capitalul străin speculativ. Mai devreme sau mai târziu, aceste particularităţi vor determina apariţia de crize financiare, cu grave consecinţe sociale.

În cazul României, de exemplu, specialiştii de la Fitch Ratings, ne spune domnul senator Vosganian, ne-au acordat calificativul de “A-”, ca urmare a luării în considerare a următorilor trei factori: 1 – creşterea economică din ultimii ani, într-un ritm mediu anual de 5,7%, în perioada 2001-2005; 2 – volumul masiv de investiţii străine directe, care, în aceeaşi perioadă, ar fi fost de 4,7% din PIB; 3 – gradul de îndatorare relativ redus, sub 20% din PIB, la sfârşitul anului 2005.

La o privire mai atentă, observăm că toate cele 3 cifre menţionate de domnul senator sunt aşezate pe o temelie de … nisip.

Creşterea anuală medie de 5,7% vine după ce, în 1999, coborâsem la nivelul anului 1980. Când copilului îi creşte al doilea dinte, spunem că numărul dinţilor a crescut într-un ritm de 100%. Mai departe: creşterea PIB-ului s-a realizat prin creşterea datoriei externe. În perioada 2001-2005, valoarea medie anuală a serviciului datoriei externe – ratele de rambursare a datoriei plus dobânda aferentă – a fost aproape egală cu creşterea anuală a PIB-ului. Ce am creat în plus, am dat la străini.

Investiţiile străine directe sunt … pe hârtie. În baza unei prevederi legale aberante, sunt înregistrate ca investiţii străine directe toate tranzacţiile prin care străinii cumpără capital financiar (acţiuni) de la statul român. În urma acestor tranzacţii, valoarea capitalului real (investiţii directe) nu creşte cu nici un cent. Interesant de remarcat este faptul că acţiunile cumpărate de aceiaşi străini de la persoane fizice şi juridice private române nu sunt considerate investiţii străine directe, ci investiţii speculative.

Între timp, datoria noastră externă, publică şi privată, a ajuns la aproape 30 de miliarde de euro, iar deficitul contului curent la o valoare de 5 miliarde de euro. Ne apropiem cu mare viteză de momentul în care vom produce mai mult pentru a acoperi serviciul datoriei externe decât pentru propriile noastre nevoi de consum şi investiţii. Ori, este foarte posibil ca, chiar mai devreme, atraşi de diverse alte oportunităţi, străinii să-şi retragă banii investiţi în valori mobiliare şi imobiliare, cursul de schimb şi preţurile să o ia razna, iar salariile şi pensiile să se înjumătăţească, din nou. Cum s-a mai întâmplat. Şi în America Latină. Şi în Asia de Sud-Est.

Consilier Dr. Constantin Cojocaru

Deputatul Dan Mocanescu, noul presedinte al UCS. Bejan, inlaturat!

SPECIAL, Stirile din 19 Octombrie 2006

Congresul Uniunii Crestin-Sociale (UCS) l-a ales, ieri, pe deputatul Dan Mocanescu in functia de presedinte al partidului. Functia de secretar general ii va reveni lui Radu Munteanu. Desi Congresul a fost convocat cu aproximativ o luna in urma, deciziile de ieri reprezinta, practic, un efect al unui Congres convocat de Florin Bejan, pana ieri presedinte al UCS. Pe 15 octombrie, Bejan a strans cateva filiale ale partidului intr-un asa-zis congres si i-a dat afara din partid pe unii dintre membrii importanti ai partidului, precum Radu Munteanu si Dan Mocanescu. Potrivit lui Mocanescu, congresul lui Bejan a fost nestatutar pentru ca forurile de conducere abilitate nu au convocat filialele pentru 15 octombrie, ci pentru congresul de ieri. Deputatii Costel Ovidenie si Ion Stoica au fost alesi ieri de delegati in noul Birou Executiv Central al UCS.

Congresul Uniunii Crestin-Sociale (UCS) l-a ales, ieri, pe deputatul Dan Mocanescu presedinte al partidului. Functia de secretar general ii va reveni lui Radu Munteanu. Desi Congresul a fost convocat cu aproximativ o luna in urma, deciziile de ieri reprezinta, practic, un efect al unui Congres convocat de Florin Bejan, pana ieri presedinte al UCS. Pe 15 octombrie Bejan a strans cateva filiale ale partidului intr-un asa-zis Congres si i-a dat afara din partid pe unii dintre membrii importanti ai partidului, precum Radu Munteanu si Dan Mocanescu. La acea intalnire Bejan si-a asigurat sprijinul organizatiilor prezente si l-a numit, cu ajutorul filialelor, pe Marian Enache, secretar general al partidului. Potrivit lui Dan Mocanescu, Congresul lui Bejan a fost nestatutar pentru ca forurile de conducere abilitate nu au convocat filialele pentru 15 octombrie, ci pentru Congresul de ieri. Lui Mocanescu i s-au alaturat doar o parte dintre deputatii ce reprezinta UCS in Parlament. Parlamentarii Costel Ovidenie si Ion Stoica au fost alesi ieri de delegati in noul Birou Executiv Central al UCS. Iata ce a mai declarat Mocanescu:
Rep: Domnule Mocanescu ce se va intampla cu partidul in urmatoarea perioada?
Partidul va capata in urmatoarea perioada o capacitate fireasca de exprimare. Prin protocolul semnat cu Alianta, unii au inteles ca trebuie sa taca pentru a nu-i supara pe reprezentantii Aliantei PNL-PD. Fapt ce este neavenit pentru ca noi avem un protocol care se refera doar la colaborarea parlamentara. Insa, au fost unii care si-au dorit prezervarea functiilor obtinute in diverse institutii si au inteles ca trebuie sa fie obedienti fata de Alianta, ceea ce a creat o contradictie. Prin tacere nu putem sa dam curs aspiratiilor noastre.
Rep: Cum comentati atitudinea domnului Bejan?
Spre deosebire de felul in care m-au tratat si ne-au tratat, noi nu o sa dam nici un fel de replica. Singura preocupare pe care am avut-o era aceea de a respecta legea si statutul partidului in vederea aducerii organizatiilor valide la Congres, in contextul mutatiilor din lumea sindicala si politica.
In intelepiciunea lui, acest Congres a prezervat locuri in Biroul Executiv inclusiv pentru aceia care au inteles sa-si apere pozitiile de simbriasi la stat, procedand in felul acesta.
Rep: Anticipati o eventuala reconciliere?
Sunt convins ca noua Confederatie a Muncii va lua o atitudine fata de un partid care pretinde ca apara interesele salariatilor. Sunt convins ca exista o solutie mult mai lucida.
Este usor de vazut daca prevederile statutului sunt sau nu respectate. La noi portile sunt deschise, atitudinea noastra este pozitiva. Oricand amplasata intr-un context, aceasta disociere poate fi eliminata.

Rep: Cum vedeti miscarea razvratitilor?
Cred ca este un gest care a tinut de oportunism, un gest ce viza pastrarea functiei de secretar de stat. Deci, gestul lor nu face decat sa prezerve actuala situatie cu Alianta D.A.

Intelegerea cu PNTCD mai poate fi salvata
Mocanescu a mai precizat ca Protocolul cu PPCD (PNTCD) nu este rupt si ca spera ca intelegerea parafata de cele doua partide sa prinda din nou contur. Insa Mocanescu a subliniat ca mai intai partidul condus de Gheorghe Ciuhandu trebuie sa-si rezolve problema de la tribunal care vizeaza revenirea la denumirea de PNTCD.

Alexandru Mihai

Despăgubiri fără discriminări

Mass-media româneşti s-au întrecut în a aduce la cunoştinţa clienţilor lor vestea că moştenitorii a doi dintre marii capitalişti ai României antebelice au fost despăgubiţi de statul român postdecembrist pentru capitalurile de care cei în cauză fuseseră deposedaţi de statul român condus de comunişti. Este vorba de Nicolae Malaxa şi Max Auschnit, proprietari, printre altele, ai cunoscutelor întreprinderi bucureştene “23 August”, rebotezată “FAUR S.A.” şi “Republica”, precum şi Combinatul Siderurgic Reşiţa. Am aflat, astfel, că moştenitorii lui Malaxa au primit despăgubiri în valoare de 308,6 milioane de euro, iar cei ai lui Auschnit de 10,5 milioane de euro. Deocamdată, deoarece cererile de despăgubire sunt mult mai mari.

Despăgubirile s-au acordat în conformitate cu prevederile Legii nr. 247/2005. Prin această lege a fost creat “Fondul Proprietatea”, o societate de investiţii, al cărei capital este constituit din acţiuni la societăţile comerciale create prin legea 15/1990 – din fostele întreprinderi socialiste de stat. Cei ale căror capitaluri, sau alte bunuri, au fost naţionalizate de statul comunist şi, din diverse motive, nu mai pot primi acele bunuri în natură, primesc “titluri de despăgubire”, care urmează a fi schimbate pe “acţiuni” emise de Fond.

Sincer, mă aşteptam ca evenimentul la care mă refer să genereze o avalanşă de intervenţii din partea politicienilor, analiştilor şi comentatorilor noştri. Din păcate, în afară de ştiri şi câteva interviuri, n-am putut remarca decât două luări de poziţie mai de substanţă. Este vorba de articolul “AVAS, la puşcărie!” publicat de ziarul Bursa, în ediţia sa din 6 octombrie a.c. şi de editorialul “Paradoxurile retrocedării” semnat de Ion Cristoiu în ediţia din 4 octombrie a.c. a cotidianului “Jurnalul Naţional”.

Specialiştii de la “Bursa” constată, şocaţi, că în anii 2003 şi 2004, statul român, prin AVAS, a “privatizat”, adică a vândut cele trei mari uzine contra sumei de … 2,3 milioane de euro. Acum, în anul 2006, tot statul român, tot prin AVAS, acordă despăgubiri moştenitorilor lui Malaxa şi Auschnit, tot pentru cele trei uzine, în valoare de 319 milioane de euro. Negăsind nici o altă explicaţie logică pentru uriaşa diferenţă dintre cele două sume, cei doi semnatari ai articolului din „Bursa” ajung la concluzia că nu rămâne în picioare decât … şpaga, motiv pentru care cer aplicarea sentinţei din titlul articolului lor: AVAS, la puşcărie!

Sentinţă cu care nu pot fi decât de acord. Cu două precizări, sau adăugiri.

În primul rând, trebuie subliniat faptul că suma de 319 milioane de euro pretinsă de moştenitorii foştilor proprietari se referă la valoarea pe care cele trei uzine o aveau în anul 1948, la data raptului comunist, când capitalul în cauză a fost trecut, samavolnic, din proprietatea privată a familiilor Malaxa şi Auschnit în “proprietatea comună” a cetăţenilor României. Pe hârtie. În realitate, drepturile de proprietate n-au fost exercitate de cetăţenii României, ci de clica de nomenclaturişti comunişti instalată la conducerea statului român de tancurile sovietice.

În anul 1990, la data raptului postdecembrist, când capitalul celor trei uzine a fost trecut din proprietatea comună a cetăţenilor României, în proprietatea privată a statului român, valoarea acestui capital era de peste un miliard de euro. Diferenţa provine din veniturile create de cele şase milioane de familii de români în perioada 1948-1989, investite în cele trei uzine.

Paguba nu este de numai 316,8 milioane de euro, ci mult mai mare. La nivelul întregii economii naţionale, paguba, adică raportul între valoarea capitalului naţional “privatizat” prin legea 15/1990 şi preţul la care acest capital a fost vândut este uriaşă. Am dat peste 400 de miliarde de euro şi am luat 14 miliarde. Datele se găsesc în Anuarele Statistice ale României şi în rapoartele ARIS.

În al doilea rând, vom trăi şi vom vedea … că AVAS-ul, cu sau fără şpagă, a acţionat conform legii. Şi atunci când a evaluat despăgubirile, şi atunci când a stabilit valoarea “de piaţă” a celor trei uzine la suma de 2,3 milioane de euro. Cu ajutorul legilor, al inflaţiei şi al administratorilor iresponsabili, cele trei uzine au fost “aduse” în situaţia de a nu mai produce, de a nu mai avea “valoare de piaţă”. Adevăraţii mari vinovaţi trebuie căutaţi în altă parte. Funcţionarii de la AVAS au acţionat ca simpli ciocli. Criminalii au grade mult mai înalte. Locurile lor de muncă trebuie căutate prin marile “palate” ale statului nostru postdecembrist: Palatul Cotroceni, Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Palatul BNR.

Citând rapoarte confidenţiale ale Ambasadei Regatului Unit la Bucureşti, din perioada interbelică, domnul Cristoiu ne reaminteşte că Nicolae Malaxa şi-a clădit imensa avere prin “afaceri” nu tocmai curate făcute cu statul român, prin corupţie. La aflarea veştii despre despăgubirile primite de moştenitorii lui Malaxa, Ion Cristoiu se întreabă dacă mai are vreun rost să ne gândim la o eventuală confiscare a averilor acumulate “în stilul lui Malaxa” de către “rechinii postdecembrişti”. Cândva, moştenitorii lor vor pretinde despăgubiri. Vor avea un precedent.

Aş vrea să-l asigur pe domnul Cristoiu, şi pe alţii ca el, că există o soluţie care elimină o astfel de perspectivă. Nu este neapărat necesar ca “rechinii” postdecembrişti să fie arestaţi şi să li se confişte averile obţinute prin “privatizare”. Există o soluţie mai “aristocratică”. Ea constă în redistribuire, prin sistemul de impozitare. Sistem care rămâne sub autoritatea statului român şi după integrarea în UE. Printr-un impozit progresiv pe avere, “rechinii” pot fi puşi să muncească, iar o parte din veniturile realizate de ei cu capitalul “privatizat” poate fi folosită pentru despăgubirea milioanelor de familii de români deposedate prin “privatizare”.

Despăgubirea moştenitorilor lui Malaxa şi Auschnit este corectă şi necesară. La fel de corectă şi necesară este, însă, şi despăgubirea moştenitorilor milioanelor de Ion şi Gheorghe, care au muncit o jumătate de secol pentru a acumula avuţia “privatizată” de “rechinii” postdecembrişti. Despăgubiri da, dar fără discriminări.

Consilier Dr. Constantin Cojocaru

Anticiparea Anticipatiei

Parcă niciodată rezultatul unor eventuale alegeri înainte de termen n-a fost mai anticipabil ca acum.

O campanie sistematică dirijată împotriva Parlamentului şi parlamentarilor – o gaşcă nemernică de reprezentanţi ai electoratului român confruntat cu alegeri, fireşte, libere – nu a făcut decât să aducă aurora boreală deasupra preşedintelui şi să facă din legile ţării născocirea infamă a unui grup de sceleraţi.

Ar trebui, aşadar, aleşi alţi aleşi, de către aceiaşi alegători - împuţinaţi cu vreo 2-3 milioane, duşi cu totul de pe la noi -, şi care nu vor face coadă la ambasade de dragul unor netrebnici care dorm în băncile legislativului.

Vestea proastă e că până la un scrutin uninominal, aceleaşi partide se vor confrunta cu aceleaşi liste, ceea ce va crea un surplus de lehamite electorală.

Astfel încât cei peste şase milioane de pensionari harnici în astfel de situaţii de răscruce politică a naţiunii, vor alege pe cine cred domniile lor că promite mai înflăcărat pensii nomenclaturiste.

O altă ştire importantă pentru electorat este că preşedintele ţării va fi scutit de farmecul unei campanii pe măsura aspiraţiilor sale, iar domnul Iliescu are interdicţie tot de la lege întrucât a gestionat această “pensioniadă naţională” un număr exagerat de mandate.

În consecinţă, vom trăi momente de neuitat în compania domnilor Boc, Tăriceanu, Vadim Tudor, Voiculescu sau Gigi Becali, spre bucuria galeriilor de lumpeni, angrenaţi până la pocinog în marea competiţie naţională dintre Steaua şi Dinamo.

O altă informaţie utilă suporterilor unui scrutin înainte de termen, căci de “anticipate” nu poate fi vorba, totul fiind previzibil, este că nici un partid nu va obţine majoritatea absolută.

Alţi bani, altă distracţie de câteva luni necesare investirii unui alt guvern, bineînţeles, tot de coaliţie, aceleaşi funcţii, aceleaşi încăperi.

Şi ne vom întoarce ca tramvaiul 14 acolo de unde am plecat, la depoul neputinţelor noastre.

Câţiva manageri ai scenei, mai discreţi, vor înghiţi până la urmă mesajul anticipat şi înainte de termen al liderilor europeni: “Forţele politice contrare prin natura lor, sunt complementare, nu contradictorii.”

Cetăţenii, mai puţin 2-3 primari de-ai lor, au înţeles şi nu se arată entuziaşti şi interesaţi de ceea ce le-ar anticipa doar sărăcia, mizeria şi dezgustul.

Un Atentat Grosolan

Aflăm dintr-o intervenţie a preşedintelui republicii la televiziunea publică, unde plătim cu toţii bilet, că şeful guvernului aceleiaşi republici ar fi comis “un atentat grosolan la securitatea ţării”.

Ca unul care am “deschis aparatele” mai târziu, m-am surprins străfulgerat de grija pentru soarta naţiunii, într-un moment de cumpănă.

Să fi sesizat domnul preşedinte colapsul iminent al contractului social în România? Să fi avut în vedere că din PIB-ul ascendent nici 16% nu mai înseamnă venituri din muncă, ceea ce face imposibilă susţinerea pensiilor, a sănătăţii sau educaţiei?

Statul încearcă să funcţioneze cu 31,2%. Restul sunt profituri. Profiturile cui şi unde se duc? Au oare corporaţiile care au “cumpărat” 80% din capitalul românesc cu 3% din valoarea lui, vreun rol social în afara salariilor de mizerie pe care le plătesc românilor? Sau toate oalele se sparg în capul guvernului aceloraşi români?

Să fi înţeles preşedintele că peste două milioane de cetăţeni activi şi-au luat lumea-n cap şi încă două milioane abia aşteaptă liberalizarea pieţei muncii oriunde în UE, doar în ţara noastră nu? Şi că aceşti oameni nu se vor mai întoarce? Că vor trimite ceva bani acasă cât timp mai trăiesc bătrânii, cu casa luată de ape în satele muribunde ale aceleiaşi republici?

Să fi aflat preşedintele că vom deveni o naţiune de pensionari, elevi şi bugetari, mult mai repede decât crede celălalt preşedinte, Ion Iliescu, care e convins că “vom rămâne vreo 16 milioane” întrucât “atâta poate ţara asta”?

Să fi înţeles oare că societatea românească, o oligarhie atipică, nu numai că nu poate crea bogăţie, dar va fi structural incapabilă să absoarbă fonduri de dezvoltare de peste 30 miliarde euro, başca programele de preaderare!

Statele Uniunii, care se sprijină pe economii democratice, au generat pentru România un buget în stare să încurajeze creşterea economică bazată pe competitivitate şi securitate socială, prin locuri de muncă de calitate şi bine plătite.

La Consiliul European din 23-24 martie au participat, sperăm împreună, cei doi lideri ai executivului românesc, aflaţi acum în dispută.

Una dintre principalele concluzii ale Consiliului, în urma unei complexe evaluări a consecinţelor hotărârii de la Lisabona, privind economia bazată pe cunoaştere, s-a referit la măsurile energice pe care statele le vor lua în sensul amplificării eforturilor de cercetare şi de stimulare a inovaţiei ca sursă de capital şi dezvoltare economică.

La noi AVAS-ul vinde la metru şi la kilogram institutele de cercetare.

Să se fi alarmat şeful statului? Să aibă în vedere dificultarea fiscală a IMM-urilor de la noi? Lipsa de interes a angajatorilor pentru tinerii absolvenţi, pentru procesul de învăţământ şi educaţie în stare să ofere pregătirea necesară competenţelor ocupaţionale?

Ei bine, nu. Nici una dintre aceste “agresiuni grosolane la securitatea naţională” nu a făcut deliciul galeriei stimaţilor telespectatori.

Preşedintele s-a referit la o propunere a şefului PNL, un regretat prim ministru, de a retrage trupele româneşti din Iraq.

Un fel de “Ce caută neamţu’-n Bulgaria?”, vorba lui Pampon in “D’ale carnavalului” … Fireşte, românii s-au împărţit în două tabere, unii pro-tv şi alţii antena 1 si 3.

În rest aşteptăm cu răbdare votul din Bundestag. “E primul guvern german de după război” a spus domnul H. Kohl. Ce-o fi vrut să spună?

Averi ilicite, nejustificabile si nelegitime (averi bastarde )

Problema marilor averi acumulate în perioada postdecembristă tinde să se aşeze în prim-planul ieşirilor la rampă ale guvernanţilor noştri. Tot mai mulţi politicieni umblă-n gură cu averea, renunţând la uzata corupţie.

Nu mai puţin de trei proiecte de lege având ca obiect aceste averi au fost aruncate în gura presei în ultimele săptămâni. După proiectul de lege al domnului Dan Voiculescu privind confiscarea averilor ilicite, a urmat proiectul de lege al domnului Sebastian Bodu privind controlul averilor şi impozitarea celor nejustificabile. Pentru a contracara plângerea constituţională făcută de domnul Adrian Năstase, care, de-abia acum, în anul 2006, constată că unele prevederi ale Legii 115/1996 (privind declararea şi controlul averilor demnitarilor) nu sunt tocmai constituţionale, doamna Monica Macovei, ministrul justiţiei, aruncă şi domnia sa pe piaţă un proiect de lege privind controlul averilor, în care se străduieşte să clarifice asemănările şi deosebirile care ar exista între averile dobândite “ilicit” şi cele dobândite “nejustificat”, scopul demersului său fiind acela de a demonstra că ambele categorii de averi incriminate pot fi supuse controlului, fără ca prin acest control să se încalce prevederea constituţională conform căreia caracterul licit al unei averi este prezumat.

Între timp, diferite grupuri de senatori şi deputaţi “iniţiază” noi şi noi “variante” de proiecte de legi, care propun controlul, impozitarea şi/sau confiscarea averilor dobândite ilicit şi/sau nejustificat. Unul dintre acestea este intitulat “proiect de lege privind dovedirea originii proprietăţii”, titlu, care, cu siguranţă, l-a făcut, din nou, să agonizeze de râs pe domnul Miron Mitrea.

De ce această hărmălaie pe problema averilor? De ce acum?

După opinia mea, răspunsul este foarte simplu: de-abia acum, în anul 2006, marea masă a electoratului a înţeles că aşa-zisa privatizare a fost o mare hoţie, prin care guvernanţii şi camarila lor s-au îmbogăţit pe seama devalizării avuţiei trecute în proprietatea statului, dar acumulată din veniturile cetăţenilor. Guvernanţii se tem de venirea zilei în care cetăţenii vor cere să fie despăgubiţi pentru ceea ce li s-a furat. Din acest motiv ei, guvernanţii, au declanşat actualul tărăboi privind confiscarea şi impozitarea averilor, prin care urmăresc să calmeze eventualele puseuri de revoltă ale celor 6 milioane de familii de români aduse la sapă de lemn.

Situaţia averilor existente în România la începutul anului 2006 se prezintă astfel:

1. Cea mai mare parte a avuţiei productive (capital) – uzine, fabrici, combinate, bănci, spaţii comerciale, etc. – acumulate până în 1989 a fost trecută în proprietatea străinilor, prin vânzare la preţuri de zeci şi sute de ori mai mici decât valoarea reală a avuţiei transferate. Sumele încasate din aceste vânzări au fost utilizate pentru finanţarea unor cheltuieli curente ale bugetului de stat – salarii, dobânzi, etc. – astfel încât şi statul român şi cetăţenii români au rămas cu praful de pe tobă.

2. O parte mult mai mică, dar substanţială, a avuţiei productive acumulată până în 1989 a fost trecută în proprietatea guvernanţilor şi a camarilei lor, în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi urmări ca şi cele ale avuţiei trecute în proprietatea străinilor.

3. Prin sistemul firmelor căpuşă, al licitaţiilor trucate, al contractelor de închiriere şi asociere încheiate între firmele de stat şi cele private, al manipulării pieţelor de capital, al inflaţiei, al dobânzilor, al mitei şi şpăgii, o bună parte din veniturile create de cetăţenii României după 1989 au fost transferate, gratuit, în proprietatea guvernanţilor şi a camarilei acestora, acumulându-se şi pe această cale averi considerabile.

Marea majoritate a averilor menţionate mai sus s-a acumulat cu respectarea legii şi ele sunt justificabile, în sensul că proprietarii lor au cumpărat, de la stat, de exemplu, cu 100 de euro, câştigaţi cu acte în regulă, un teren, sau o construcţie cu o valoare reală de 1.000.000 de euro, sau acţiuni cu valoarea de 1.000.000 de euro. Deci, averea pe care o au acum, de 1.000.000 de euro, este şi licită şi justificabilă.

Adevărata problemă a marilor averi acumulate, în proprietate privată, în România postdecembristă nu este aceea ca sunt ilicite, sau nejustificabile, ci aceea că sunt nelegitime. Sunt nelegitime în dublu sens. Pe de o parte, ele au un caracter bastard, ele nu sunt creaţii ale actualilor lor “părinţi”, ale actualilor lor proprietari. Ele au fost create de alţi “părinţi”, de cele 6 milioane de familii de români deposedate de propria lor creaţie. Pe de altă parte, aceste averi sunt nelegitime, în sensul că au fost însuşite fără plata preţului cuvenit celui care le-a creat.

Marile averi acumulate în România postdecembristă sunt nu numai nelegitime, injuste. Ele sunt şi nocive. Ele generează o economie oligarhică, parazitară, neconcurenţială, neperformantă. O economie care nu stimulează munca, inovaţia şi economisirea, creaţia de avuţie.

Marile averi postdecembriste s-au acumulat, legal, printr-o inginerie financiară, care a redistribuit avuţia şi veniturile din proprietatea celor 6 milioane de familii de români, în proprietatea a câtorva mii de familii de străini şi români. Acum trebuie pusă în funcţiune, tot legal, o inginerie financiară care să redistribuie veniturile create în economie, astfel încât cele 6 milioane de familii de români să-şi recapete avuţia furată şi să-şi construiască o economie democratică, productivă, concurenţială şi performantă.

Orice altă “variantă” de abordare a problemei marilor averi postdecembriste este pură demagogie.

Consilier Dr. Constantin Cojocaru

Dan Mocanescu ataca guvernarea Ineficienta

Deputatul PPCD Dan Mocanescu a atacat, ieri, foarte dur autoritatile romane. „Daca relatia dintre preturi si salarii ar fi aceea pe care guvernantii si „analistii“ lor de serviciu incearca sa ne-o vare in cap, atunci la noi, in Romania, scaderea salariilor ar fi trebuit sa determine si scaderea preturilor. Ceea ce nu s-a intamplat. Si asta pentru simplul motiv ca nu cresterea salariilor determina cresterea preturilor. Cresterea preturilor este determinata de cresterea cantitatii de bani in circulatie, peste nivelul cerut de numarul si valoarea tranzactiilor comerciale din economie“, a explicat Mocanescu.

„In economia romaneasca postdecembrista nu cresterea salariilor a determinat cresterea preturilor, ci invers, cresterea preturilor a fost folosita ca instrument pentru scaderea salariilor. In timp ce preturile au fost umflate cu «pompa monetara», salariile au fost «indexate subunitar», reducandu-li-se treptat puterea de cumparare, proces care a avut ca efect nu numai saracirea celor ce-si castiga existenta prin munca, ci si multe alte efecte «colaterale», componente naturale ale «reformei» economice decembriste“, a explicat Mocanescu.